Suntem curioși să aflăm cum ai ajuns să faci job-ul acesta. A fost întâmplarea sau chemarea? Care a fost factorul declanșator?
Aș vrea să spun că a fost chemare, dar și soarta a avut un rol important. De mic am fost atras și fascinat de lumea vizuală, de etichete și logouri, chiar dacă nu știam că există aceasta meserie…
Demult, credeam că îmi doresc să ajung designer de produs. Urmând facultatea, am descoperit însă universul fascinant al designului grafic, la care parcă mă și descurcam mai bine. Totul s-a legat când am început să lucrez și am înțeles câte valențe și subtilități are acest domeniu.
Cum îți găsești inspirația? Ce faci dacă ai blocaje creative?
Știu că sună ca un clișeu, dar inspirația chiar e peste tot în jur. Îmi exersez spiritul de observație al detaliilor, al ideilor interesante din orice domeniu. Atunci când e nevoie, aprofundez toate aceste frânturi de idei, le găsesc “firul roșu” și le las să se dezvolte creativ. De multe ori și eu sunt uimit de rezultate.
Cred că blocajul creativ poate avea o latură benefică. Dacă un designer se simte blocat, înseamnă că e responsabil, nu tratează tema superficial. Poate e prea strict, exigent cu munca lui și nu vede soluția optimă. Când pățesc asta, eu încerc să rup ritmul, să mă ocup de altă temă sau chiar să călătoresc. Am observat că cele mai bune soluții sunt cele care au stat mai mult la “dospit” și au apărut întotdeauna după o călătorie.
Ce arii din sfera designului te pasionează?
Dacă ar fi după mine, aș desena doar simboluri, identități și litere. Dar tot cu placere mă uit la tot ce se dezvoltă mai nou în digital, la interesecția dintre AI și creativitatea umană. Însă nici una dintre aceste arii nu este de sine stătătoare, pentru a le putea stăpâni trebuie să poți lucra cu elementele teoretice din toate sferele designului. Deși cunosc expresia: Jack of all trades, master of none - consider că e datoria oricărui designer să înțeleagă și să stăpânească cât mai multe noțiuni din sferele designului, pentru a putea avea succes.
Care este procesul tău creativ? Cum abordezi un proiect nou?
Citesc și recitesc brieful, particip la cât mai multe întâlniri cu clientul și ascult. Mă imersez total în domeniul sau nișa respectivă. Îmi salvez multe referințe și abordări - bune și rele - și încerc să înțeleg cât mai bine nevoia stakeholderilor: clientul și utilizatorul/consumatorul. Apoi, trec prin folderele mele de inspirație și încerc să văd ce idei se activează. Mai departe….e secret :)).
Cum conlucrezi cu ceilalți colegi din celalalte departamente (developeri, strategi, etc)? Cum a schimbat pandemia dinamica?
Pandemia ne-a forțat să eficientizăm și mai mult procesele interne. Conlucrez cu succes cu toți colegii, chiar ne completăm și ne ajutăm unul pe altul, atunci când este cazul.
Spune-ne un proiect de care ești cea/cel mai mândru/ă.
Hmm, ca orice designer, atunci când mă uit în urmă, mereu văd ceva ce ar putea fi îmbunătățit. Așa că îmi propun ca proiectul de care să fiu cel mai mândru să fie întotdeauna tocmai început.
Ce branduri sau proiecte de design admiri cel mai mult?
Pe lângă cele previzibile (Nike, Apple, etc) admir multe branduri care, pe lângă grija pentru client, își construiesc personalitatea și o comunică autentic: Rapha, Patagonia, Innocent. Dar și multe altele care sunt mai disruptive, care folosesc puterea brandingului pentru a schimba categorii. Proiecte de admirat sunt prea multe iar cele preferate se actualizează constant, deci nu pot să mă pronunț.
De ce este nevoie ca un designer să fie cu adevărat bun?
Educație vizuală, răbdare, curiozitate și pasiune. Aș mai adăuga responsabilitate, atenție la detaliu și intuiție. Trebuie să știe că niciodată nu se poate considera un expert. Frank L. Wright spunea că experții sunt cei care nu mai gândesc, pentru că știu. Iar dacă stiu, nu își mai pun întrebări, nu mai provoacă status-quo-ul, bazându-se pe cunoștințe limitate. Un designer bun trebuie să fie mereu curios și avid de cunoștinte noi.
Povestește-ne cum se desfășoară o zi la job.
Îmi încep ziua întotdeauna cu cafeaua de dimineața, pregătită ritualic. Daca mă pot mobiliza, încerc să fac și sport înainte de începerea jobului. Astfel, simt că atunci când mă așez la calculator sunt pregătit să intru “în pâine”. Pe lângă ședințele cu echipa BF, nu lipsește căutarea constantă a inspirației pe diverse siteuri, research-ul pe noutățile din domeniul brandingului. Îmi place să fiu la curent și motivat de lucrurile cool pe care le putem crea împreună, ca echipă.
Visezi să lucrezi la un proiect ideal?
Da, am visat întotdeauna să fac branding pentru o echipă de NBA sau pentru o companie aeriană. Dar mi-ar plăcea un proiect care să reclădească de la 0 un brand de scară globală, la care să particip la toate aspectele, de strategie și design de care am discutat.
Există ceva care te inspiră în viața de zi cu zi?
Creativitatea nemărginită a oamenilor, din orice domeniu. Îmi place să mă pun în postura de observator și să admir rezultatele la care se poate ajunge, mai ales în ariile în care nu ai zice că mai este loc de inovație.
Suntem curioși cum ți-ai organiza viața pe o insulă pustie. Care ar fi cele 5 obiecte pe care le-ai lua cu tine acolo?
În primul rând, pragmatic fiind, mi-aș lua 3 obiecte utilitare: maceta, undița, bricheta. Pentru a putea să mă bucur de această experiență deosebită, aș mai vrea un kindle cu baterie solară, încărcat cu mii de cărți. Și pentru că aș vrea să vă pot povesti pe îndelete toate peripețiile de pe insulă, aș mai lua un jurnal de călătorie.
Am petrecut multe momente deosebite în echipa noastră. Îți aduci aminte de unul în mod special?
În 11 ani au fost multe momente speciale. Momente de panică în deadline-uri, emoții ale prezentărilor, motive de sărbătoare și clipe de relaxare cu colegii. Îmi e greu să aleg unul dar plecarea ad-hoc la Oktoberfest Brașov este unul dintre momentele în care am simțit cu adevărat spiritul BF :).
Există ceva ce ai vrea să se afle despre tine și nu ai avut ocazia să ne spui?
Cu siguranță sunt destule... Dar vă provoc să le aflați la o bere, pe minunata noastră terasă din Strada Sighișoara nr. 36 :).
Munca remote, mai ales în job-ul tău, nu mai este de mult o utopie. Ai un loc preferat unde ți-ar plăcea să lucrezi remote?
Cred că nu aș putea alege un singur loc. În mod ideal, mă vizualizez călătorind și schimbând locații după cum mă cheamă inspirația. Evident, îmi vin în minte câteva destinații exotice, dar și orașe mari în care nu am ajuns până acum.
Care este lucrul de care ești cel mai mândru?
Sunt mândru că am reușit să îmi transform pasiunea într-un mod de viață, mândru că am momente în care mă consider un designer.