Donna Medical Center
Fondată în anul 2011, clinica privată Donna Medical Center și-a câștigat buna reputație prin standardele înalte și rezultatele remarcabile în domeniul îngrijirii sănătății femeii. La împlinirea primului deceniu de activitate, fondatorii săi au apelat la noi pentru a regândi discursul de brand și, totodată, pentru a aduce prospețime și coerență în comunicarea sa, astfel încât să reflecte valoarea și rolul Donna Medical Center în categoria serviciilor medicale din România.
Provocarea de business
În cei 10 ani de activitate, pasiunea și dăruirea fondatoarei Donna Medical Center, Elena-Claudia Teodorescu, Doctor în Științe Medicale, au fost puse în slujba visului său de a crea un loc cald, intim, în care fiecare femeie să poată beneficia de cea mai bună experiență de evaluare și îngrijire a sănătății. Acesta a fost motorul în activitatea clinicii și în business, iar recunoașterea eforturilor nu a întârziat să apară.
Ajuns într-un punct important în evoluția lui, brandul Donna Medical Center avea nevoie de mai multă claritate în comunicare, de o poziționare relevantă în mintea audiențelor lui, precum și de o actualizare a identității sale vizuale, pentru a-și afirma valoarea acumulată în toți acești ani.
Soluția de branding
Ne-am propus ca, prin intermediul unui audit de brand, să descoperim povestea Donna atât din perspectiva internă, a managementului și echipei, cât și din perspectiva externă, a clienților și industriei. Ceea ce am aflat ne-a ajutat să clarificăm strategia de brand, construind, astfel, poziționarea sa în categorie și identitate vizuală care să îi dea viață.
Fundamentele brandului
În urma workshop-ului desfășurat cu echipa de management Donna, a interviurilor cu câțiva membri ai echipei (medici și personal administrativ) și cu diferite tipologii de clienți, am reușit să armonizăm cele două perspective, internă și externă, și să articulăm elementele fundamentale care definesc brandul - purpose-ul, viziunea, principiile după care se ghidează membrii echipei în acțiunile lor și care se reflectă în comportamentul acestora. Ele pun bazele strategiei de brand și poveștii umane a business-ului Donna.
Ideea brandului
Din interviurile în profunzime cu clienții/pacienții Donna a reieșit că unul dintre beneficiile principale oferite acestora este puterea de a-și lua sănătatea în propriile mâini. Ei percep această conștientizare asupra rolului și implicării pacientului în îngrijirea sănătății sale ca fiind diferențiatoare pentru Donna în categoria serviciilor medicale private din România. În contextul transformărilor din industria medicală la nivel mondial, care pun accentul pe parteneriatul dintre medic și pacient și pe construirea unor organizații customer centric, acest diferențiator devine central în definirea poziționării Donna și stă la baza ideii brandului de a deține controlul propriei sănătăți. Astfel ia naștere promisiunea brandului Donna exprimată sugestiv în sloganul Ești stăpână pe sănătatea ta.
Numele Veruvis este un cuvânt inventat ce a rezultat din îmbinarea celor două planuri care fac posibilă experiența transformatoare promisă de brand, respectiv cel al științei și învățării continue necesare în proces, prin asocierea cu termenul „erudit” provenit din limba latină (erudire = a învăța), și cel al sprijinului uman oferit pe tot parcursul său, prin aluzia la cuvântul „heruvim” provenit din limba slavă (heruvim = înger păzitor).
Identitatea vizuală
Simbolul creat are multiple înțelesuri. Pentru clienții Donna, sănătatea este diamantul cel mai de preț, pe care doctorii îl ocrotesc și îl prețuiesc cu grijă. Totodată, steaua reprezintă excelența, pregătirea și profesionalismul medicilor care se specializează continuu, iar întreg simbolul evocă abordarea holistică și respectul pentru client, implicarea empatică a personalului Donna.
Logo-ul rezultat îmbină astfel cele două concepte: grija umană și expertiza specialiștilor. Identitatea folosește o familie de litere specială - SangBleu Sans, care transmite atât eleganța feminină, cât și precizia medicală.
Platforma creativă
Pentru a accelera tranziția către noua identitate, am creat o platformă vizuală în care am exemplificat diferitele tipuri de materiale folosite în comunicarea brandului, de la stationery până la broșura de prezentare, template-uri social media și designul website-ului. Totodată, am realizat un ghid extins de reguli de utilizare a identității, pentru a ajuta echipa de brand să asigure coerență în implementarea ei viitoare.
Logo pentru o nouă direcție de business
Centru de Imagistică Avansată (CIA) este o componentă nouă în portofoliul de servicii Donna, gândită ca o direcție de business distinctă, care adresează un alt segment de clienți, mai extins față de audiența principală a brandului Donna. Prin urmare, a apărut nevoia de a diferenția CIA la nivel vizual și în comunicare.
Inspirația pentru logo-ul CIA a venit din universul vizual al investigațiilor imagistice și simbolizează acuratețea recunoscută cu care acestea sunt realizate în cadrul clinicii Donna. În același timp, logo-ul CIA păstrează legătura cu identitatea brandului master Donna prin folosirea unor elemente comune - caracter de literă, culori, steluța din simbol.
Logo aniversar
La împlinirea celor 10 ani de activitate, Donna și-a dorit să marcheze acest moment important în evoluția sa printr-un logo aniversar declinat din noua identitate vizuală.
Citește mai mult