Un singur secol a fost suficient pentru a transforma radical conceptul de bere: s-a facut astfel tranziția de la berea produsă local, de mici fabrici de bere, cu sau fără o multitudine de ingrediente, de regulă prin fermentație tip “ale” (bere artizanală), la berea produsă industrial și filtrată, pasteurizată, produsă astăzi, în proporție majoritară prin metoda de fermentație tip “lager”.
Această evoluție a însemnat, însă, și uniformizarea gustului berii, așa cum o cunoaștem noi, cei mai mulți, astăzi. Noțiunea belgiană a diversității în gust a făcut loc etalonului german de puritate, iar marii producători de bere din România au uniformizat rețetele, ambalajul și metoda de prezentare.
Astăzi, fără a vedea eticheta este foarte greu să deosebești gustul berilor românești prezente la raft. Lucru datorat și faptului că mai toate fabricile cu vechime și brandurile de bere cu renume din România (Azuga, Silva, Harghita, Gambrinus, Ursus etc.) au fost absorbite de doar 4 producători mari care nu s-au concentrat până acum aproape deloc pe a oferi varietate în gust, tip de producție sau chiar ambalaj.
Nevoia de varietate, însă, a fost mai puternică. De aceea, astăzi, în majoritatea localurilor, pe lângă berile cunoscute deja și-au făcut apariția berile artizanale. Titlul generic de BERE pare să aibă nevoie de tot mai multe subcategorii în meniuri. Au apărut chiar și localuri specializate unde sunt oferite doar beri de tip craft (artizanale). Segmentul berii artizanale cunoaște peste tot o dezvoltare rapidă și are ca principal motor nevoia de diversitate a consumatorului de bere. Grija acestuia pentru produse cât mai puțin procesate, cu rețete simple, naturale, a readus berea artizanală în atenția micilor antreprenori și i-a ajutat la crearea unor branduri specializate de bere craft care își spun povestea diferit de brandurile mass-market.
Neținând seama de trenduri, există, însă, și pasionați de vremuri trecute care colecționează etichetele berilor de demult (precum Oppler, Luther, Silva, Azuga sau Ateneu) pentru frumusețea și eleganța autentică și istorică. Acestea erau beri nepasteurizate, cu un termen de valabilitate foarte scurt, nefiind supuse procedeului termic, iar oamenii le apreciau pentru gustul proaspăt cu care ieșeau din fabrică. Erau la mare căutare acele sticle verzi, reciclate, prin care se putea vedea berea limpede și fără impurități.
Legătura dintre melacolia după vremuri apuse și berea nepasteurizată a devenit un element pe care tot mai multe branduri vor să capitalizeze. Fiind și o bună inspirație de rebranding, apar astfel la raft din ce în ce mai multe mărci de bere cu etichete inspirate din estetica acelor timpuri.
Azuga, Gambrinus, Timișoreana, Ursus – sunt doar câteva dintre cele mai noi apariții nepasteurizate din magazine. Gustul nepasteurizat promis este cel autentic, însă, la nivel de design de etichetă apar clișeele retro și vintage care vor să ne trezească amintiri. Stilul în care aceste branduri au ales să se exprime vizual, la nivel de design de ambalaj, este o direcție firească, însă, asupra căreia se poate explora cu mai multă atenție la detalii. Unele abuzează de elemente grafice inspirate din etichetele de colecție, însă, nu toate reușesc să păstreze un stil coerent sau corect temporal. Unele reinterpretează perioada într-un mod modern, contemporan, pe când altele încearcă stângaci să recreeze atmosfera epocii.
De exemplu, pe unele etichete apar pe margini zilele și lunile anului. O reminiscență funcționlă a vremurilor în care durata de valabilitate a berii se marca pe etichetă prin perfoarea lunii și a zilei. Acum, însa, acest element grafic este folosit nefuncțional, având mai degrabă un rol decorativ. Nu am văzut încă un mare producător care să folosească acest element grafic și funcțional. Un alt aspect sesizat este că etichetele sunt imprimate cu culoare, motive, texturi ce simuleaza hârtia învechită. S-ar putea oare alege un tip hârtie autentică și texturată, ce nu mai necesită astfel de tratamente?
În trecut, numele berilor erau redactate deseori în caractere gotice, de tip fraktur ca o amintire a faptului că berea a fost introdusă românilor de către nemți. Totodată se foloseau și scrisurile cursive, cu motive înflorate și cu un accent pus pe partea decorativă, ce transmiteau un nivel de meșteșug deosebit, care pare că s-a pierdut în timp.
Din cauza limitărilor tehnice ale acelor vremuri, folosirea culorilor era destul de complicată. De obicei o etichetă nu prezenta mai mult de 3 culori, rareori suprapuse. Nu existau posibilități de tipărire cu procedee speciale, tip folio, emboss sau lăcuire așa cum vedem acum pe etichetele cu aspirații retro/vintage.
Un exemplu concret este Ursus Retro care promite o poveste autentică, inspirată din anii în care distracția se trăia pe viu. Cu toate acestea, nimic din identitatea vizuală și designul etichetei nu ne ajută să recunoaștem această perioadă. Desigur, forma clasică a sticlei de bere ajută mult la ancorarea temporală, însă folosirea ștanțelor cu forma specială nu este ceva caracteristic acelor vremuri, când, din motive pur tehnice, rar se tăiau forme mai complicate decât dreptunghi sau oval. La nivel tipografic, caracterele de literă folosite pentru acest sortiment evocă mult din stilul Art Deco caracteristic anilor 30, prin forme rotunde, elegante, bine proporționate. Aceste litere nu se potrivesc însă cu realitatea epocii în materie de etichete, unde se foloseau în proporție ridicată caracterele de inspirație germană, derivate din caligrafia gotică.
Felul în care se creau atunci lucrurile era o desfătare vizuală, în care ilustratori, caligrafi, graficieni și tipografi reușeau să învingă limitările tehnice și să producă adevărate capodopere. Semnele, reclamele erau adesea pictate manual, compuse cu ajutorul artiștilor specializați care știau că timpul va asigura o patină anume, o prestanță acestor materiale. Aceștia cunoșteau bine limitările și reușeau să creeze valoare îmbrățișând aceste carențe tehnice. Multe din stemele actuale ale mărcilor de bere românești și-au găsit inspirația în primele variante grafice din istoria brandului.
Întoarcerea la trecut, chiar și în designul de ambalaj, prezintă multe oportunități, multe surse de inspirație. Dacă valorile acestea sunt atât de apreciate de consumator, oare nu merită explorate mai atent? Producătorii de bere străbat timpul în căutarea gustului veritabil, care să trezească interesul consumatorilor melancolici. De ce nu fac la fel și în felul în care construiesc vizual aceste branduri?
Un exemplu de pe piața internațională este gama Guinness Porter, care recreează într-un mod fidel și corect istoric, stilul grafic al unor etichete de colecție. De la forma ștanței, la alegerea literelor, la simularea metodelor de tipar timpurii, până la schema de culori - toate sunt veritabile.
Dacă pe piața românească lupta între brandurile de bere este pentru autenticitate, este interesant de urmărit cum va evolua și la nivel vizual, de ambalaj. Rămâne de văzut dacă în viitor, brandurile de bere, și marii producători vor reuși să scoată o etichetă cu adevărat autentică sau vor continua să inventeze un stil “retro inovator’’.