Memorabil, usor de individualizat intre competitori si placut ca sonoritate – acestea sunt principalele criterii pe care stim cu totii ca trebuie sa le respecte un nume de brand. Si nu trebuie sa fii un specialist in branding ca sa-ti dai seama de asta. De aici pana la „Hocus-Pocus Preparatus” nu mai e decat un pas.
Reteta „hocus-pocus-preparatus” pare una destul de simpla: cautam un nume unic, usor de retinut si placut ca sonoritate. Nimic mai simplu. Totul devine o problema de creativitate si de a inventa cuvinte cat mai ciudate, care sa surprinda. Am putea foarte usor să avem un serviciu bancar Yazouu sau o apa minerala Cazoom.
In realitate lucrurile nu sunt atat de simple, iar un proces de naming nu inseamna inventarea de cuvinte care pur si simplu suna bine. Fiecare nume are cel puţin un reasoning in spate, daca nu o intreaga strategie construita atent, cu suport din partea clientului. Chiar si numele inventate, au plecat de undeva şi au la baza un reasoning. De exemplu „Google” a plecat de la „googol”, un numar foarte mare, echivalentul lui 10100, cu trimitere la cantitatea mare de informaţii pe care urma sa o gestioneze motorul de cautare.
Asa ca, in branding, nu exista formule magice de „hocus-pocus-preparatus”, iar creativitatea nu se intampla pur si simplu, ci este generata de insight-uri bune de strategie.